Echipa de la CS Muscel Câmpulung susținută de Consiliul Județean Argeș a început anul 2024 în forță!
Team Tentea, formată din Mihai Tentea și împingătorii Constantin Dinescu, Mihai Păcioianu și George Iordache au cucerit, ieri, medalia de bronz la Cupa Europei de la Altenberg, Germania. Pe celelalte două locuri ale podiumului au urcat echipe ale Germaniei.
„Este probabil prima medalie internațională câștigată de sportivii argeșeni în acest an! Felicitări antrenorului lotului național și olimpic de bob Iulian Păcioianu pentru că echipa națională menține acest ritm extraordinar și ne obișnuiește cu podiumul! Mult succes la Campionaul Mondial de Juniori de săptămâna viitoare!, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Argeș”, Adrian Dumitru Bughiu.