ANUNȚ DE PRESĂ
Piteşti, 11.07.2025
Finanţare nerambursabilă pentru proiectul cu titlul “Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna”- consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural”
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Argeş anunţă finalizarea activităţilor proiectului “Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna”- consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural” Cod SMIS 116332. Proiectul realizat în parteneriat de către Judeţul Argeş (în calitate de lider de proiect) şi Ministerul Culturii, va contribui la dezvoltarea comunităţii şi la construirea unui avantaj competitiv pe piaţa ţintă, prin creşterea atractivităţii turistice şi investiţionale, la consolidarea identităţii culturale, la revitalizarea economică şi social-culturală.
Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Argeş a semnat pentru proiectul mai sus amintit contractul de finanţare cu MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de Autoritate de Management şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 la nivelul regiunii Sud – Muntenia.
Obiectivul general a constat în impulsionarea dezvoltării locale prin consolidarea, protejarea, valorificarea patrimoniului cultural al Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna”, respectând principiile dezvoltării durabile.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost: îmbunătăţirea infrastructurii Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” prin restaurarea şi conservarea obiectivului turistic – monument istoric de categorie A; creşterea gradului de expunere a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.
În cadrul proiectului au fost prevăzute lucrări de restaurare, consolidare, protejare şi valorificare durabilă a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.
Rezultatele în urma finalizării proiectului constau în restaurarea, protejarea și conservarea obiectivului de patrimoniu – Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.
Perioada de implementare este de 111 luni.
Impactul proiectului constă în conservarea și protejarea obiectivului de patrimoniu – Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” și creșterea numărului de vizitatori.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 27.257.224,09 lei din care 19.538.804,61 lei reprezintă valoarea cheltuielilor eligibile, iar 7.718.419,48 lei reprezintă valoarea totală a cheltuielilor neeligibile suportate de beneficiar.
Pentru detalii suplimentare vă puteţi adresa domnului Dragoş Măndescu, Manager de proiect, tel
0248/212.561, e-mail dragos_mandescu@yahoo.com.
Date de contact: Piața Vasile Milea, nr. 1, Pitești, județul Argeș, telefon 0248/217800, fax 0248/220137, e-mail
presedinte@cjarges.ro

