Prin tradiţii şi obiceiuri se păstrează identitatea naţională, iar cât timp aceste comori ale neamului rămân în spiritul oamenilor, poporul român nu piere. La Oarja, cea mai veche tradiţie din Argeş este readusă în actualitate prin implicarea directă a primarului Constantin Bîlea, care a anunţat că pe 25 octombrie, Focul lui Sumedru va arde la Oarja, iar seara va fi încheiată exact aşa cum era tradiţia – cu covrigi, nuci şi fructe de sezon, iar toată lumea este invitată să participe la una din cele mai spectaculoase tradiţii de Sf. Dumitru.

Hai la Focu’ lui Sumedru!

Marţi, 25 octombrie, ora 18.00, la Ceauşeşti, în islaz “La pământuri”, organizăm Focul lui Sumedru.

Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este una dintre cele mai vechi tradiții românești, de peste două mii de ani. În fiecare an, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, înainte de sărbătoarea Sfântul Dumitru, se aprind focuri, iar oamenii se adună în jurul acestora. Sărbătoarea are de fapt o sorginte precreştină, iar focurile care se aprindeau erau pentru încălzirea spiritelor care apar pe pământ în această perioadă.

La finalul serii, conform tradiţiei, femeile împart covrigi, nuci sau alte fructe„, a anunţat primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 2.3 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *