La Bradu a devenit deja o tradiție organizarea celui mai vechi obicei din Argeş- Focul lui Sumedru. Primarul Dan Stroe s-a declarat încântat de felul în care au răspuns locuitorii din Bradu și nu numai care au demonstrat că obiceiurile străvechi sunt respectate şi admirate chiar şi în era digitală.
Conform tradiţiei, tineri necăsătoriţi au aprins focurile Sfântului Dumitru, iar în jurul tradiţionalului foc s-au adunat fete şi băieţi, tineri şi adulţi, într-o atmosferă veselă . Focul lui Sumedru se aprindea cu rolul de a proteja oile şi simboliza moartea şi renaşterea.
Întreagul obicei străvechi a fost acompaniat de muzică populară interpretată de lăutari autentici. Primarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au împărţit, aşa cum e obiceiul, covrigi şi mere.
Oaspeții au fost primiți cu țuică fiartă și au fost pregătite 1200 de porții de fasole cu ciolan și salată de varză acră.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *