O jumătate de secol sau chiar șase decenii petrecute împreună înseamnă mult mai mult decât trecerea timpului. Înseamnă familie, sprijin, răbdare, încredere, bucurii împărtășite și puterea de a rămâne unul lângă celălalt, indiferent de încercările vieții.
Astăzi, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Pitești, municipalitatea a avut onoarea de a celebra 108 cupluri piteștene care au ajuns la aceste frumoase borne ale vieții de familie:
- 101 cupluri au aniversat 50 de ani de căsnicie – o adevărată Nuntă de Aur;
- 7 cupluri au sărbătorit 60 de ani de căsnicie – o impresionantă Nuntă de Diamant.
În semn de apreciere pentru exemplul de longevitate, devotament și solidaritate pe care îl oferă întregii comunități, cuplurile aniversate au primit diplome de fidelitate, flori și premii, oferite de primarul Cristian Gentea, din partea Primăriei Municipiului Pitești și a Consiliului Local.
„108 cupluri din Pitești au sărbătorit împreună un drum de o viață: 101 au împlinit 50 de ani de căsătorie, iar 7 – 60 de ani. Le-am oferit astăzi respectul și recunoștința noastră pentru o poveste construită în doi, cu răbdare, încredere și puterea de a rămâne împreună, la bine și la greu. La mulți ani cu sănătate și bucurii, alături de cei dragi!”, transmite Cristian Gentea.


