
Astăzi, 29 mai 2024, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea unui nou teren de sport, proiect propus și votat de cetățeni în cadrul bugetării participative: „Amenajare teren de sport multifuncțional – str. Târgu din Vale”.
Acesta va fi al doilea teren de sport realizat la propunerea piteștenilor, pentru cel de-al treilea fiind în curs de finalizare studiul de fezabilitate, în cartierul Războieni, strada Deceneu.
Executantul contractului este SC ATLAS SPORT SRL, valoarea acestuia fiind de 713.978 lei inclusiv TVA, cu o durată de realizare de 4 luni (1 lună proiectare și 3 luni execuție lucrări) – termen de finalizare: septembrie 2024.
“Am semnat astăzi, 29 mai 2024, un contract de proiectare și execuție pentru realizarea unui nou teren de sport, în Târgul din Vale, propus și votat de cetățeni în cadrul bugetării participative!
Este al doilea care se execută la propunerea locuitorilor municipiului nostru, urmând ca, în curând, să finalizăm și studiul de fezabilitate pentru al treilea, în cartierul Războieni, strada Deceneu.
Terenul multifuncțional, cu spațiul de joc de 20 pe 40 de metri, va fi dotat cu porți de fotbal și fileu pentru tenis, fiind iluminat cu proiectoare LED.
În 4 luni, locuitorii din zonă vor putea folosi terenul pe care l-au dorit!”, transmite Cristian Gentea.