Astăzi, conducerea Primăriei Pitești a avut ă întâlnire cu reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş.
„Întâlnirea anuală de lucru cu reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş a fost dedicată direcțiilor mari de dezvoltare a infrastructurii urbane.
Dialogul a fost aplicat, cu propuneri concrete.
De la soluții pentru decongestionarea traficului prin colaborare cu localitățile din jur, la gestionarea deșeurilor, punerea în valoare a zonei Argeșului pentru agrement, dezvoltarea unui parc energetic în zona CET Sud sau crearea unui complex cu funcțiuni expoziționale.
Unele proiecte sunt deja în faze avansate, altele se află în etapa de pregătire, dar direcția este una clară: NU mai construim întâmplător, ci planificat, eficient.
Şi pentru că dezvoltarea reală a unui oraș nu se face separat, ci în parteneriat, mulţumim, Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, pentru medierea dialogului cu oamenii de afaceri piteşteni”, transmite Cristian Gentea.


