Astăzi, 10 octombrie 2024, a fost semnat contractul de servicii în vederea realizării Planului de Management al Apelor Pluviale pentru Municipiul Pitești:
Prestator: SC JBA Consult Europe SRL București;
Valoare contract: 318.920 de lei, inclusiv TVA;
Durata de realizare: 5 luni.

„Piteștiul este primul oraș din România care va avea, în următoarele 5 luni, un plan concret de management al apelor pluviale!
Comisia Europeană a inclus orașul nostru pe harta celor 17 localități din țară cu risc semnificativ la inundații din apa de ploaie!
În consecință, ne-am mobilizat!
Consultantul care se ocupă de acest Plan de Management al Apelor Pluviale este JBA Consult Europe, din București, cu care am semnat astăzi, 10 octombrie, primul contract de servicii din România.
Realizăm o analiză a istoricului inundațiilor din apele de ploaie, a modului în care sunt gestionate în prezent, identificăm zonele cu risc și stabilim programe de intervenții.
Prevenim și minimizăm, astfel, situațiile precedente cu impact negativ al apei provenită din precipitații asupra infrastructurii rutiere și asupra mediului”, transmite primarul Gentea.

„Consultantul va elabora Planul, prin parcurgerea – adaptată specificului acestui tip de studiu și disponibilității informațiilor de la nivel local – a celor 3 etape stabilite de Directiva Inundații, respectiv:
Etapa 1 – Evaluarea preliminară a riscului la inundații;
Etapa 2 – Elaborarea hărților de hazard și risc la inundații;
Etapa 3 – Elaborarea Planului de Management al Apelor Pluviale.

Etapa 1 presupune o analiză a situației curente în legătură cu istoricul evenimentelor de inundații pluviale care au avut loc în Municipiul Pitești, o analiză asupra modului în care în prezent se gestionează apele pluviale și o vizită în teren a punctelor critice din punct de vedere al producerii inundațiilor pluviale, cunoscute la momentul actual.

În cadrul celei de a doua etape, se va face o analiză a modelelor hidraulice disponibile și vor fi dezvoltate noi modele, actualizate cu cele mai noi informații disponibile la Operatorul de Apă, Primărie și ABA Argeș Vedea, în vederea elaborării hărții de hazard la inundații pluviale. De asemenea, pe baza rezultatelor modelării hidraulice, vor fi întocmite hărți de risc la inundații pluviale.

Toate informațiile obținute în cadrul celor 2 etape vor reprezenta punctul de plecare în etapa a treia, respectiv stabilirea Programelor de intervenții / măsuri. Acestea vor lua în considerare politicile actuale și viitoare de planificare, precum și propuneri de intervenții axate pe implementarea Soluțiilor Bazate pe Natură și a Sistemelor Sustenabile de Drenaj.

Consultantul va realiza o evaluare a eficienței măsurilor, prin modelare hidraulică, și va întocmi o hartă de hazard în care se va simula situația „post implementare”.
Măsurile și intervențiile identificate se vor constitui într-un Plan de investiții pentru gestionarea apelor pluviale. Consultantul va face o prioritizare a acestor măsuri și o estimare financiară preliminară (aproximativă).

Planul de Management al Apelor Pluviale va include rezultatele tuturor celor trei etape mai sus menționate și va fi prezentat în forma preliminară autorităților competente, iar observațiile și recomandările acestora vor fi integrate de către consultant în forma finală a PMAP”, transmite Primăria Pitești.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *