Sunt probleme cu locuințele sociale în Pitești. Unii dintre cei care au beneficiat de locuințe sociale nu mai au punctajul. 
Cristian Gentea a vorbit, la Antena 3 Pitești, despre problemele întâmpinate în repartizarea locuințelor sociale. 
„În Pitești avem, raportat la numărul de locuitori, un număr foarte mare de locuințe sociale – aproximativ 800.
Aceste locuințe sunt acordate pe baza punctajului obținut în urma evaluării dosarului și a anchetei sociale, pentru o perioadă de 5 ani, conform contractului. Este un sprijin temporar oferit persoanelor aflate în dificultate, pentru a avea timp să își stabilizeze situația.
Reamintim clar: după cei 5 ani, locuințele sociale trebuie eliberate de cei care nu mai îndeplinesc criteriile, pentru ca și alte persoane (cu punctaj mai mare al dosarului) să poată beneficia de acest ajutor”, transmite Cristian Gentea.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *