Uşi rupte, dulapuri şi plinte lovite, pereţi murdari a găsit echipa primăriei condusă de primarul Gentea, la Şcoala Gimnazială Ion Pillat, școala în care municipalitatea a investit cei mai mulţi bani.
„În nicio unitate de învăţământ din Piteşti nu se întâmplă ce am văzut la Şcoala Gimnazială Ion Pillat! Şcoala în care municipalitatea a investit cei mai mulţi bani!
Uşi rupte, dulapuri şi plinte lovite, pereţi murdari – mi-e teamă că în câteva luni ajungem de unde am plecat, la clase improprii educaţiei. Am reabilitat multe şcoli, dar în nici una nu am găsit dezastrul produs şi, mai ales, nu am întâlnit atitudinea sfidătoare a copiilor din Pillat. Sunt total dezamăgit!”, transmite Cristian Gentea.

