CJ Argeș a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea unei porțiuni din drumul județean 678B, pe raza comunei Cuca. 
„Consiliul Judetean Arges rămâne un partener de încredere al administrațiilor locale!
✅ A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea unei porțiuni din drumul județean 678B, pe raza comunei #Cuca!
🏗️ La finalul lucrărilor, locuitorii comunei vor beneficia de condiții moderne și sigure de trafic, așa cum merită!
🤝 Alături de colegii mei din conducerea Consiliului Județean, rămânem parteneri activi ai Consiliului Local Cuca, condus de primarul Teodor-Georgian Drăgușin, și ai tuturor comunităților din județ.
📍 În plus, această investiție va asigura un tranzit mai eficient spre comuna Dănicei (jud. Vâlcea), în contextul în care, cu fonduri județene, am modernizat deja DJ 703 Morărești – Cuca.
🔧 Continuăm să ne respectăm angajamentele asumate în fața cetățenilor și să investim pentru a dezvolta fiecare comunitate din Argeș!”, transmite Ion Mînzînă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *