Marți, 31 martie la sediul Consiliului Județean Argeș, a avut loc o întâlnire oficială de lucru între președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și Excelența Sa Martin Košatka, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în București.

„Am avut plăcerea de a participa la întâlnirea cu Excelența Sa Martin Košatka, Ambasadorul Republicii Cehe la București, un dialog deschis despre colaborare și oportunități concrete pentru Argeș. 🇨🇿🤝🇷🇴 Și pentru că ne-a declarat că a vizitat Argeșul și Transfăgărășanul, i-am transmis Excelenței Sale aprecierile noastre pentru relațiile dintre cele două, cu o colaborare care s-a concretizat inclusiv în faptul că specialiștii Skoda au avut o contribuție importantă și la cele patru turbine ale hidrocentralei de la Vidraru, aflate acum în proces de modernizare, după mai bine de 50 de ani de funcționare. ⚙️
Cred că putem construi parteneriate solide în zona logisticii și a industriei auto. Chiar dacă există concurență, avem nevoie de colaborare în interiorul Uniunii Europene pentru a susține dezvoltarea și pentru a face față presiunilor economice actuale. 🇪🇺 La această întrunire au participat și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, prorectorul Universității Naționale de Științe și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești, lect. dr. Tudor Petrescu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, George Caval”, transmite Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *