Astăzi, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim. jud. Vâlcea, în lungime de 3 kilometri. 
„Am semnat contractul de finanțare pentru încă un drum județean! Este vorba despre modernizarea DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim.jud.Vâlcea, în lungime de 3 kilometri. Acesta este unul din cele nouă drumuri județene pe care le modernizăm prin programul guvernamental ”Anghel Saligny”.
💢 Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, împreună cu secretarul de stat Marcel Alexandru Stoica, am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea acestui drum județean, cu finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
💯 Așa cum am spus, modernizarea infrastructurii rutiere județene rămâne o prioritate pentru noi și continuăm să accesăm cât mai multe investiții din surse de finanțare externe. Este un drum județean important pentru locuitorii de aici, dar și pentru cei din zonele limitrofe Le mulțumesc colegilor de la Consiliul Judetean Arges pentru efortul depus, dar și partenerilor de la Ministerul Dezvoltării pentru eficiența în colaborare de care au dat dovadă, pentru astfel de proiecte nu se pot concretiza decât printr-o muncă în echipă.
👉 Valoarea totală a investiției este de 15.893.109 lei cu TVA din care finanțarea de la Programul de investiții ,,Anghel Saligny’’ este de 11.024.703 lei cu TVA (finanțat prin Programul de investiții ,,Anghel Saligny’’), iar cofinanțarea Consiliului Județean Argeș este de 4.868.406 lei cu TVA.
👉 Durata de realizare este de 20 luni din care proiectare 3 luni și execuție 17 luni.
Urmează lansarea procedurii de achiziție publică pentru proiectare și execuție”, transmite Ion Mînzînă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *