Vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, au participat, astăzi, la evenimentul organizat de Patronatul Județean al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Argeș dedicat dialogului social. A fost un eveniment care a reunit antreprenori din Argeș și din regiunea Sud-Muntenia, autorități locale și centrale, inclusiv de la nivelul Ministerului Muncii.
„Trecem prin perioade cu schimbări în legislația muncii și cea fiscală, motiv pentru care am considerat util să organizăm această dezbatere. Le mulțumim și reprezentanților autorităților locale, județene și centrale. Suntem o organizație puternică și activă, pentru că numai astfel aceste modificări pot ține cont și de necesitățile mediului de afaceri”, Ion Glișcă, președinte Patronatul Județean al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii Argeș.
„În acest mandat am avut investiții record pe zona de infrastructură și pot spune că am avut printre companiile cu care am lucrat și multe firme din județul Argeș, ceea ce spune multe despre profesionalismul acestora. Suntem într-adevăr un județ dezvoltat, ceea ce este bine, dar este nevoie ca dumneavoastră, antreprenorii, să beneficiați de sprijin pentru a putea face față provocărilor de pe piață. Eu știu, pentru că, atunci când activam în zona privată, de multe ori participam la întruniri însă doleanțele sau propunerile noastre nu erau luate în seamă. Cred că acest lucru s-a schimbat, cred că ați observat că parlamentarii noștri și guvernul actual încearcă să găsească soluții la frământările pe care le aveți și să implementeze măcar o parte din propunerile cu care veniți. Sunteți zona cea mai importantă, un pilon al economiei naționale, pentru că prin activitatea pe care o aveți oferiți șansa unui loc de muncă și sunteți cei mai corecți și mai buni contributori la bugetul de stat. Tocmai de aceea cred că acest parteneriat este unul benefic” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Cred că este important că Argeșul găzduiește acest eveniment regional privind susținerea IMM- urilor prin Dialog Social. Echipa noastră de la Consiliul Județean Argeș are ca obiectiv principal dezvoltarea județului, iar acest lucru nu se poate face decât în corelare cu un mediu economic puternic. Cred că avem nevoie de un mediu antreprenorial eficient, flexibil și puternic pentru că numai împreună, autorități locale și județene, parlamentari și autorități guvernamentale, putem să ne atingem obiectivele” –  Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Județul Argeș este unul foarte puternic, asta și pentru că aici este o tradiție în industrie. Văd în această sală nu doar reprezentanți ai instituțiilor statului, ci și oameni din mediul de afaceri din întreaga regiune, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, pentru că acest aspect ne dă forță în relația cu autoritățile. În regiunea Sud-Muntenia, vârsta medie a patronatului este de 46 de ani, ceea ce înseamnă că trebuie să avem parte și de o întinerire, dar și ca femeile să fie încurajate să facă afaceri. Vreau să evidențiez însă ponderea foarte mare a antreprenorilor din această regiune care au studii superioare, ceea ce înseamnă și o eficiență managerială. Avem provocări cărora trebuie să le facem față. Trebuie să ne adaptăm permanent, iar zona tehnică și resursa umană sunt foarte importante în activitatea IMM-urilor, la fel ca și legislația. Este momentul acum să se țină cont de ceea ce mediul de afaceri are nevoie, ” – Florin Jianu, manager proiect IMM România, fost președinte al CNIPMMR.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *