Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, a comentat interesul liberalilor de a construi un spital municipal la Piteşti. Tema de campanie a PNL Argeş e pusă la zid de Mînzînă care, dincolo de subiecte electorale, ştie bine ce înseamnă susţinerea unui spital.

„Am fost întrebat ieri în conferința de presă despre faptul că a fost aprobată realizarea unui studiu de oportunitate pentru construirea unui spital nou la Pitești. De principiu, nu am nimic împotrivă! Numai că trebuie să privim foarte realist ceea ce ne propunem și ne dorim!

Altfel, rămânem la stadiul de promisiuni sau la idei nefericite, populiste, care nu aduc nimic bun pentru că nu se vor concretiza niciodată.

Consiliul Judetean Arges are 9 (nouă) spitale în administrare! Știm bine și cu ce probleme ne confruntăm, cu ce presiuni, avem discuții aproape zilnice cu managerii spitalelor care ne cer fonduri suplimentare. Pentru că, așa este în România: autoritatea publică se ocupă de partea administrativă, să sigure fonduri, deși nu are control asupra calității actului medical. Dar nu aceasta este marea problemă în această dezbatere.

Ca să construiești un spital nou este o mare provocare. Legislativă, financiară, din multe puncte de vedere. Ce faci însă după ce ai clădirea?

Cum o populezi cu personal medical? Finanțarea vine în baza unui număr de paturi, limitat, alocat întregului județ. Spitalele din subordinea CJ Argeș se confruntă cu deficit de personal pe multe specializări.

Spitalul din Mioveni, singurul din țară construit de stat în ultimii 30 de ani (și aici primarul #IonGeorgescu și consilierii PSD Arges dar și guvernarea PSD, care a susținut parțial financiar construcția, merită toate felicitările) – se chinuie de asemenea să găsească specialiști! Și vorbim aici de un spital în care personalul medical era existent, a fost mutat din vechea unitate spitalicească, în noua clădie, deci nu a pornit de la zero!

Nu mai vorbesc de situațiile de la Curtea de Argeș sau Câmpulung! Deci, de unde medici pentru un nou spital, apărut în plus față de cele existente?

Dacă vorbim promisiuni doar ca să ne aplaude lumea, e una! Dar de ce domnii liberali care se tot bat cu pumnul în piept pentru un acest nou spital nu i-au cerut genialului Cîțu, când era premier, și ministrului sănătății de la USR să prindă în PNRR și un spital pentru Argeș. Au fost aruncate prin Cluj, Arad și prin alte părți, dar în Argeș, aproape nimic, deși suntem printre puținii care avem proiectele deja făcute!

Atenție! Noi chiar am fi putut construi acele spitale foarte repede. Am fost prinși, pe lista lungă, cu radiologia de la Spitalul Județean, dar ne-au uitat cu spitalul de la Vedea.

Repet, de ce, atunci când s-au dus să îl aplaude pe genialul de Cîțu la congres, nu i-au cerut bani să ne dea fonduri pentru un spital? Am mari semne de întrebare că prin PNRR cineva va reuși să construiască spitalele acelea date cu dedicație.

Nu ne-a spus nimeni să dărâmăm actualul Spital Județean și să construim unul nou, că probabil am fi făcut-o. De ce nu s-au luptat să primească bani pentru un nou spital atunci? De ce nu vrea Piteștiul să preia un alt spital de la Consiliul Județean? Le dăm și Spitalul Județean și nu cum, ci după ce îl modernizăm, să nu se plângă! Și veți vedea că la finalul acestor proiecte, spitalul Județean va fi și consolidat și modernizat în întregime!

E ușor să zicem să construim ceva. Ce facem după?

Construcția unui spital nu înseamnă doar să construiești o clădire!”, a transmis Ion Mînzînă.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *