Astăzi a fost redeschisă Cetatea Poenari.
La eveniment au participat Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, prefectul județului Argeș Ioana Făcăleață, președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, aparatul propriu al Consiliului Județean, primari din zona de nord a județului, oameni de afaceri, directori de instituții, consilieri județeni.

Ioana Făcăleață, a ținut să-i felicite pentru modul în care înțeleg că dezvoltarea unui județ se face muncind în echipă.
M-am bucurat să întâlnesc astăzi la un loc, la redeschiderea Cetății Poenari, atât reprezentanți ai administrației naționale, județene și locale, cât și ai mediului academic, ai bisericii și ai mediului de afaceri. Este încă o dovadă că lucrurile bune se fac împreună, în echipă!
Cetatea Poenari este una dintre cele mai valoroase comori ale județului Argeș, un simbol al curajului, al demnității naționale și al identității noastre istorice.
Readus la viață în urma unui amplu proces de reabilitare, acest obiectiv de patrimoniu a fost restaurat cu fonduri europene și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Argeș, căruia, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, îi mulțumesc pentru efortul constant și viziune.
Județul Argeș este lider în Regiunea Sud-Muntenia și se află printre primele din țară în ceea ce privește investițiile în consolidarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric – așa cum este și în domeniul infrastructurii rutiere și al sănătății.
Mulțumesc domnului președinte Ion Mînzînă, domnilor vicepreședinți și aparatului propriu al Consiliului Județean și îi felicit pentru modul în care înțeleg că dezvoltarea unui județ se face muncind în echipă!
 ” , a transmis prefectul județului Ioana Făcăleață

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *