Astăzi, primarul Dan Stroe a bifat o nouă realizare în comuna Bradu. Noua creşă din satul Geamăna a fost inaugurată cu mare bucurie, în prezenţa vicepreședintelui CJ Argeș Marius Nicolaescu, a senatorul PSD, Cristina Stocheci şi a deputatului Nicolae Pavelescu. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă.
Creşa a fost realizată cu ajutorul PNDL care a alocat suma de 2,2 milioane de lei, dar prin grija Consiliului Local care a contribuit, din fonduri proprii, cu 100.000 de lei pentru dotări. Creșa dispune de 16 cadre didactice și personal auxiliar și are două grupe cu un număr total de 40 de copii.
„Consider că cea mai mare bogăție pe care o poate da un părinte copilului este educația. Și educația începe de la o vârstă fragedă. Comuna Bradu are acum posibilitatea să acorde această bogăție într-o creșă modernă. Vă felicit, domnule primar, că ați reușit să aduceți investiții în comuna Bradu! Omul sfințește locul!”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu.

