Zilele trecute, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, deschidea un subiect sensibil furturile de apă din rețeaua publică sunt în continuare o practică. Pentru că informațiile furnizate au ajuns truncheate la o parte din presă, edilul adduce noi lămuriri în acest caz.  

 

„Regret modul eronat în care a fost preluată afirmația mea despre furturile de apă din Pitești! Când am spus „toată lumea fură apă” m-am referit la consumatori din toate categoriile, de la casnici, la societăți comerciale!

Dacă ar fi fost prezentată toată declarația mea, fără să fie trunchiată, ar fi fost clar: am spus că nu mă refer la pensionarii, la piteștenii care-și plătesc cinstit consumul de apă.

În nici 3 luni, în 2022, controalele S.C. Apă Canal 2000 S.A. la baruri, restaurante şi alţi consumatori casnici s-au finalizat cu dosare penale pentru furt de apă şi facturi emise de peste 320.000 lei.

În perioada 1 ianuarie – 21 martie, s-au efectuat 170 de verificări!

Am descoperit: 11 by-passuri, 13 branşamente de apă clandestine, 45 de racorduri de canalizare clandestine, 4 utilizatori cu sigiliul rupt, 6 utilizatori la care s-a constatat apometrul blocat şi intervenţie neautorizată asupra acestuia, 3 utilizatori debranşati care beneficiau de apă la data controlului şi 28 de surse proprii necontorizate şi nedeclarate la operator pentru facturarea cantităţii de canal.

Este un fenomen îngrijorător, la care nu m-am așteptat!

În ciuda celor care speculează și dezinformează, vă informez, dragi concetățeni, că voi comunica în continuare tot ce facem pentru a descuraja practica furtului de apă din rețelele publice!

Campaniile de depistare a branșamentelor ilegale vor continua!”, a transmis primarul Cristian Gentea.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *