Primarul Piteştiului, Cristian Gentea, s-a întâlnit cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari din cartierele Exercițiu și Banat. De remarcat, noi am participat la mai toate întâlnirile pe care le-a avut primarul cu cetăţenii şi cunoaştem problemele cu care se confruntau oamenii.
Astăzi, cetăţenii din Banat şi Exerciţiu i-au mulţumit primarului pentru că a rezolvat toate cererile lor, pe care le-au avut la întâlnirea precedentă. Asta nu cred că le va pica bine rivalilor politici, care-l tot latră pe Cristian Gentea.
„În această după-amiază ne-am întâlnit, echipa administrativă și cetățenii, în cartierul Banat-Exercițiu.
Pe lângă subiectele legate de gospodărirea curentă și generalizată la nivelul Piteștiului, am discutat, din nou, punctual, pe proiectele din zonă: terenul de sport al Colegiului “Maria Teiuleanu” finalizat, renovarea energetică ce urmează la Școala Gimnazială “Ion Minulescu” sau reamenajarea stațiilor de călători.
Întâlnirile vor continua în toate cartierele municipiului!”, a spus primarul.

