
Deputatul de Argeş, Simona Bucura Oprescu a făcut toate digilenţele necesare pentru ca proiectele din judeţ să ajungă cunoscute prin intermediul hub ului de inovare şi de dezvoltare INAEXPO, care a avut loc la Palatul Parlamentului. Directorul Edilitare Mioveni, Nicolae Tudose s-a declarat extrem de satisfăcut că a putut să participe, cu sprijinul deputatului Bucura Oprescu, căreia i-a mulţumit public pentru efort, la acest eveniment important pentru administraţia publică. Nicoale Tudose a prezentat un proiect inovator, implementat la Staţia de Epurare a Apelor Uzate Mioveni, din care au rezultat costuri mici şi protecţie a mediului importantă.
„Doresc să mulțumesc doamnei deputat Simona Bucura Oprescu pentru oportunitatea de a participa astăzi la „INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație”. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, Bucuresti, și a fost organizat de către Institutul Național de Administrație cu susținerea Comisiei pentru administraţie publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, a cărei președinte este doamna deputat.
În cadrul sesiunii tematice „Focus pe Administrație publică verde”, am avut ocazia să prezint proiectul implementat cu sprijinul Primariei și al Consiliului Local Mioveni, pentru compostarea nămolurilor provenite de la Stația de Epurare a Apelor Uzate. Acest proiect inovativ reprezintă o soluție ecologică, ce are ca principale beneficii reducerea semnificativă a costurilor cu eliminarea nămolului și producerea unui compost cu calități fertilizante, atât de necesar în agricultură”, a precizat directorul Edilitare Mioveni, Nicoale Tudose.