Recent, prefectul Radu Perianu se plângea pe Facebook de faptul că preşcolarii şi elevii din Argeş primesc mere din Polonia în programul „Lapte şi corn”, iar noi avem Institutul de la Mărăcineni care produce mere „fără număr”. Aflăm însă că subiectul lui Perianu a picat. Regretăm amarnic, dar prefectul trebuie să se reorienteze spre alte teme. Asta cu merele e fumată…

Societatea care a câştigat licitaţia pentru merele din programul „Lapte şi corn” a făcut o solicitare către Consiliul Judeţean Argeş, pentru a accepta doi subcontractori, printre care Institutul Pomicol de la Mărăcineni care va furniza 300 de tone de mere. Sperăm numai ca Institutul de la Mărăcineni să-şi onoreze contractul, deoarece în trecut a încurcat ploile.

Revenind la prefectul Radu Perianu, nu credem că va anunţa că domnia sa a rezolvat problema cu merele, după postarea pe social-media, deoarece noi cunoaştem că toate aceste discuţii s-au purtat la CJ, înainte de postarea prefectului.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.7 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *