Teii din Câmpulung sunt tăiați după bunul plac al Elenei Lasconi, susține Corina Scarlat. Aceasta, în două postări pe rețelele de socializare, scrie negru pe alb că au fost tăiați tei care erau sănătoși și, mai mult, fără acordul Agenției de Mediu.
„Primul tei tăiat abuziv și pe care l-am identificat a fost cel cartografiat de arboriști cu nr 2, aflat cam în dreptul restaurantului „Piatra Craiului”. Am prezentat dovezile în postarea mea din 21 mai și aștept să văd dacă Agenția de Mediu Argeș va verifica pe teren modul cum Primăria a respectat prevederile acordului pentru tăierea teilor, mai ales pentru că această infracțiune de mediu este deja de notorietate publică”, scrie Corina Scarlat.
Reacția Agenției de Mediu, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere – zero!
„Am identificat acum și teiul Nr. 47, tăiat ilegal de Primărie, fără a avea acordul Agenției de Mediu Argeș. Teiul Nr. 47 tăiat ilegal se află în dreptul clădirii fostei Poște a Câmpulungului, cumpărată de proprietari privați. Nu știu cine sunt proprietarii fostei Poște. Nici primărița Lasconi nu știe, așa declara mai demult, însă auzise ea că aceștia ar vrea să transforme clădirea în hotel”, continuă Corina Scarlat.
Reacția celor trei instiuții, tot zero!
Aloooo, ne aude cineva! Verifică cineva tăierea teilor de pe Bulveradul Pardon din Câmpulung? Mai e vreo instituție în țara asta care își face treaba?


