Toți contribuabilii din România – persoane fizice și juridice – au suportat între 2018 și 2024 din taxele și impozitele virate la bugetul de stat 8,7 miliarde de lei pentru pensiile speciale ale aproximativ 11.500 de civili!
Cei mai mulți beneficiari ai acestor pensii de serviciu sunt magistrați, grefieri, piloți și parlamentari. Din totalul sumei, peste 80% – aproximativ 7 miliarde de lei – a mers către pensiile magistraților, deși acestea nu au nicio legătură cu principiul contributivității.
Mecanismul este simplu: pensiile speciale civile sunt compuse din două părți – una plătită din bugetul asigurărilor sociale, în funcție de contributivitate, și alta acoperită direct de la bugetul de stat, pentru a completa diferența până la pensia stabilită prin lege specială. Astfel, în timp ce pensionarii civili ar fi avut dreptul strict la 2,1 miliarde de lei în perioada 2018–2024, în funcție de contribuțiile reale, legile speciale le-au adus suplimentar 8,7 miliarde de lei.
Această discrepanță ridică din nou problema inechității sistemului de pensii din România, unde meritocrația este pusă în umbră de privilegiul unor categorii restrânse. În timp ce milioane de români primesc pensii calculate exclusiv pe baza contribuțiilor, o castă limitată de beneficiari civili încasează venituri uriașe, garantate prin legi speciale.

