Trecem peste introducere, preambul, explicații și vă expunem realități, urmând ca dumneavoastră să trageți concluziile.
În urmă cu câteva zile, pe 08.09.2022, PNL Argeș ne-a umplut paginile de Facebook cu marea lor realizare – vizita ambasadorului Kazakhstanului la mai multe firme, din Curtea de Argeș și Mărăcineni, ocazie cu care au mai pupat-o, un pic, undeva pe Alina Gorghiu, care le-a acordat ”sprijinul neprețuit”.
Cu stupefacție, am observat – în majoritatea pozelor – muianul șefului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș (DSVSA), domnul Sorin Sorescu și ne-am întrebat ce mama dracului caută ăsta, în timpul serviciului, la o acțiune politică organizată de COAL al PNL (Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali – uau ori wow, cum preferați).
Bine frate, oi fi liberal, membru în BPJ al PNL Argeș, dar să participi tu, funcționar public – ziua în amiaza mare – la o acțiune politică, nu pare în regulă.
Ce să vezi, ”domn’șef” mai dă și un interviu în presa locală și afirmă că au fost vizitate ”trei dintre cele mai mari unități din industria alimentară din județ”.
Da dragilor, s-a apucat Sorin Sorescu să facă clasamente, dar nu știm ce a avut în vedere – cifra de afaceri, profitul, numărul de angajați … sau poate cât or fi sponsorizat la PNL ori câte voturi pot să-i aducă la Curtea de Argeș lui Cosmin Petrescu (dl.Goe).
Șeful DSVSA, instituție care trebuie să-i supravegheze și controleze pe cei din industria alimentară, merge în acțiuni politice și se apucă el să îi clasifice pe antreprenori. Bineînțeles, primii clasați sunt ăia ai PNL ului (membri sau sponsori).
Ca mizeria instituțională să fie desăvârșită, Sorin Sorescu – șeful DSVSA – apare, în mai toate pozele, umăr la umăr cu Constantin Zaharia, patronul ”unității din industria alimentară” ZARIS. Bineînțeles, că a fost vizitată și fabrica de panificație a domnului Constantin Zaharia (ZARIS), că doar e președintele PNL Mărăcineni și liberalii se ajută unul pe altul.
PNL iști, PNL iști … doar că unul e funcționar public și nu prea se cade.
Sorescule, cine mama dracului îl mai controlează pe Constantin Zaharia, după ce tu te bătuși pe burtă, în văzul lumii, cu el???
Nu credeam că o să ajungem să-i dăm dreptate lui Stelică Crăciun care spunea că funcționează mafia PNL din jurul lui Constantin Zaharia, președintele PNL Mărăcineni.
Sorescule, ia vezi ”bro”, nu-l ajuți tu pe conul Zaharia (așa, ca între colegi liberali) și bagi niște controale ale DSVSA la concurență, ca să rămână el singur pe piață?
Hai, că dă și mai mulți bani la partid, dacă îl ajuți.
Vă dați seama că orice control demarat de mâine de DSVSA la companii din Argeș vor fi privite ca prigoana politică a PNL, atât timp cât Sorin Sorescu se afișează la vedere, ziua în amiaza mare, alături de antreprenori PNL????
Mafioților!!!
PS: Le spuneți cititorilor noștri câte contracte externe au semnat companiile argeșene vizitate, cu parteneri din Kazakhstan???

