
Am trăit să o vedem și pe asta! Citim de ani buni rapoartele Curții de Conturi în urma controalelor efectuate la primăriile din Argeș și la Consiliul Județean Argeș. Suntem învățați cu măsuri, obiective, etc.
Citind raportul Curții de Conturi în urma acțiunii de audit desfășurată la CJ Argeș în perioada 2.03 – 29.04. 2022, vedem că totul este perfect. Nu există măsuri, nu este constatată nicio neregulă. Totul e ca la carte. „Situațiile financiare auditate au fost întocmite, din toate punctele de vedere semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil în România şi oferă sub toate aspectele semnificative o imagine fidelă şi reală asupra operațiunilor economice
ale entității”, scriu negru pe alb auditorii.
Extras din Raportul Curții de Conturi:
5.Principalele constatări
A fost constatată conformitatea, cu reglementările aplicabile în vigoare, a execuției
bugetului de venituri și cheltuieli și respectiv a administrării patrimoniului entității.
6.Măsurile luate operativ de conducerea entității auditate pentru înlăturarea deficiențelor
constatate
Nu este cazul.
7.Opinia de audit
Opinia exprimată a fost OPINIE NEMODIFICATĂ (FĂRĂ REZERVE) deoarece:
a)situațiile financiare auditate au fost întocmite, din toate punctele de vedere
semnificative, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil în România şi
oferă sub toate aspectele semnificative o imagine fidelă şi reală asupra operațiunilor economice
ale entității;
b)modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităților
administrativ-teritoriale, precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al entității verificate
(inclusiv entitățile subordonate acesteia şi verificate) sunt în concordanță cu scopul, obiectivele şi
atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea verificată şi respectă
principiile legalității, regularității, economicității, eficienței şi eficacității;
c)toate informațiile de importanță semnificativă privind situațiile financiare sunt prezentate
corect.
În temeiul opiniei exprimate a fost emis și transmis entității auditate certificatul de
conformitate prevăzut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcționarea
Curții de Conturi, republicată.
8.Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi
Nu este cazul