În raportul Curții de Conturi urmat auditului efectuat la Primăria Davidești scrie negru pe alb că trebuie recuperată suma de „129.720 lei, inclusiv prin colaborarea cu organele judiciare și penale competente”. Când vezi astfel de sume și mai ales că avem exemplu contabilei de la Corbi, care a virat ilegal din bani publici peste 1,5 milioane lei către firma administrată de fiica sa, fără a exista în realitate un angajament legal sau contractual, te gândești că cineva a mai băgat mâna în banul public.
L-am sunat pe primarul de la Davidești pentru a lămuri situația, mai ales că raportul Curții de Conturi e cald, a fost încheiat în 23 octombrie 2025.
Alin Văduva, primarul de la Davidești, a explicat pentru Institutiilestatului.ro că este vorba despre ajutoarele pentru încălzire, bani care deși au fost ridicați din Trezorerie, nu au ajuns la beneficiari. Doamna cercetată acum penal, a lucrat la taxe la Primăria Davidești. Aceasta ridica bani pentru a plăti ajutoarele de încălzire, dar banii nu au ajuns la beneficiari. Potrivit spuselor primarului, și în 2023 și în 2024 s-a practicat această metodă, iar când ar fi fost prinsă, doamna respectivă a intrat brusc în concediu medical, luni bune, după care și-a dat demisia. Acum, după finalizarea cercetărilor, primăria trebuie să recupereze suma de 129.720 lei.

