Avem și argeșeni descurcăreți. În timp ce noi, proștii de rând strângem cureaua și stăm cu sufletul la gură de câte ori iese Bolojan cu declarații, de frică să nu ne mai pună o taxă sau să ne mai mărească un impozit, unii huzuresc prin consilii de administrație, pe bani mulți. 

 

Petre Iulian Nicolescu este unul dintre argeșenii care nu simt măsurile de austeritate impuse de Bolojan. Trece dintr-un CA în altul, chiar are câte două în aceeași perioadă, ambele bănoase.

Numai în luna august, Petre Iulian Nicolescu a încasat din CA-ul de la MIDIA GREEN ENERGY – 28.388 lei și din CA-ul NUCLEARELECTRICA – 17.926 lei, deci a încasat lunar numai din CA-uri, peste 46.000 lei. Și asta nu e tot. Argeșeanul este angajat ca șef birou și la SNGN ROMGAZ SA – FIGN DEPOGAZ. Acesta mai încasează luni bune acești bani. La MIDIA GREEN ENERGY i-a fost prelungit mandatul de membru în CA și la NUCLEARELECTRICA îi expiră provizoratul în noiembrie.

Potrivit CV-ului, Petre Iulian Nicolescu a lucrat până în 2003 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Argeș, apoi a fost secretar de stat la Ministerul Turismului (februarie 2017-martie 2017) şi Ministerul Economiei. La Ministerul Economiei, în perioada martie 2017-martie 2018, a fost şeful structurii de securitate şi a coordonat Departamentul pentru privatizarea şi administrarea participaţiilor statului şi cele mai importante companii din portofoliu – Transelectrica, Transgaz şi Oltchim.

Ulterior, în aprilie 2018 a fost numit director privatizare, postprivatizare la Departamentul pentru privatizare şi administrarea participaţiilor statului din Ministerul Economiei, denumit anterior Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizări în Industrie, iar din noiembrie 2018 până în noiembrie 2019 a fost director în cabinetul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

În 2020 a lucrat la Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) ca şi coordonator grup de lucru „Hydrogen SAPE”, data protection Officer, fiind membru al Alianţei Europene pentru Hidrogen Curat (ECHA) şi membru al Alianţei Hidrogenului din România. De asemenea, din noiembrie 2019 în prezent este şeful Biroulului Relaţii cu Clienţii, Investitorii şi Autorităţile la Romgaz (Depogaz Ploieşti).

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 6

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *