Candidata USR, Elena Lasconi, i-a acuzat pe Rareș Bogdan și pe Silviu Mănăstire de ”colaborare cu serviciile”, după ce aceștia au spus despre ea că ar fi fost șefa de cabinet a fostului șef SRI, Radu Timofte.
Lasconi declarat că este dispusă să se prezinte la detectorul de minciuni împreună Rareș Bogdan și Silviu Mănăstire pentru a dovedi că nu a colaborat cu serviciile. Lasconi susține că va spune că nu a colaborat, dar a sugerat că ceilalți doi nu vor putea spune asta.
”Ăștia clar colaborează cu serviciile”, a declarat Lasconi despre Rareș Bogdan și despre Silviu Mănăstire, dar fără să prezinte dovezi. ”Sunt mai mulți, în presă categoric sunt mai mulți”, a adăugat ea, potrivit G4media.ro.
”Vă pot spune și cine a fost consilierul lui Timofte, o fostă colegă de-a mea. Carmen Tănesescu, fosta șefă de eveniment de la ProTV”, a precizat candidata USR.