Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că va exista un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în cazul pensiilor speciale, adică cele necontributive. El spune că această interdicție este unul dintre elementele de bază ale reducerii cheltuielilor de personal.

Într-un interviu acordat Știrilor ProTV, premierul Ilie Bolojan a declarat că urmează să fie adoptat un proiect care să interzică cumulul pensiei cu salariul în cazul pensiilor care sunt necontributive, adică acele pensii speciale.

El a explicat că această măsură reprezintă un elementele reducerii cheltuielilor de personal, unul dintre obiectivele Guvernului Bolojan:

„Avem cel puțin 15.000 de posturi în care avem oameni care sunt practic la pensie, care s-au reangajat imediat după pensionare în sectorul public. În momentul în care există această interdicție, o bună parte din acești oameni care sunt angajați ar opta într-o variantă sau alta și foarte probabil ar renunța la funcția din sectorul public. Acele posturi devin vacante, nu mai pot fi ocupate. Și deci, o reducere a cheltuielilor de personal înseamnă și această metodă. Nu înseamnă tăieri de salarii. În această situație este oportun să adoptăm acest proiect respectând prevederile constituționale în așa fel încât să avem aceste efecte”, a declarat prim-ministrul.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *