
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a acordat un interviu pentru Digi 24, luni seară.
- Întrebat despre costurile deplasărilor lui Klaus Iohannis: Am avut foarte multe cereri de la presă pentru a face transparență vizavi de aceste cheltuieli. Cred că în câteva zile echipele de la contabilitate vor comunica public aceste lucruri. E o altă chestiune care ține de respectul față de oameni. Cred că oamenii la o instituție publică trebuie să aibă date legate de cheltuielile acelei instituții ca să se asigure că sunt făcute la un nivel decent. Periodic toate cheltuielile Președinției vor fi făcute publice, vor fi transparente.