Bolojan nu-și lasă deoparte omul de încredere. Dimpotrivă, îi dă acestuia o nouă responsabilitate importantă: șefia comisiei ce va aviza investițiile străine în domenii extrem de importante precum energia, transporturile și cel bancar.

Potrivit unui act normativ pregătit de guvernul Bolojan, statul își va spori controlul asupra investițiilor străine și schimbărilor de acționariat în mai multe domenii-cheie. Cum anume? Prin comisia specială pentru investiții străine, care se va ocupa de avizarea schimbărilor de acționariat cu un investitor străin, inclusiv din Uniunea Europeană, care astfel dobândește active de orice natură în domenii precum energie, transporturi, bănci sau industria farmaceutică.

În 2022, Guvernul stabilea ca investițiile străine directe – din afara Uniunii Europene – să fie avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), aflată în subordinea Executivului. Astfel, sunt supuse examinării și avizării CEISD investițiile străine directe care vizează securitatea energetică, a transporturilor, industrială, dar și domenii precum cel industrial, informatic, financiar sau de aprovizionare și nu numai. De asemenea, vor fi avizate investițiile străine directe a căror valoare depășește pragul de două milioane euro. CEISD îi are ca invitați permanenți pe reprezentanții Serviciului Român de Informații (SRI) și Serviciului de Informații Externe (SIE), notează Profit.

La sfîrșitul lui 2024, Executivul a stabilit că și investițiile efectuate de cetățeni români și de companii din România vor fi supuse examinării și avizării de securitate națională de către stat, prin CEISD.

Cât de important este rolul acestei comisii? Un exemplu relevant în acest sens vine de anul trecut, când Ministerul Energiei a sesizat CEISD privind tranzacția prin care MVM Group, compania energetică de stat a Ungariei, voia să preia furnizorul de energie și gaze E.ON Energie România, controlat de grupul german omonim și la care ministerul este acționar minoritar semnificativ. Urmarea? CSAT a horătât să nu accepte tranzacția prin care compania maghiară MVM Group intenționa să preia E.ON Energie România.

Mai nou, guvernul condus de Ilie Bolojan a pregătit o ordonanță de urgență prin care comisia să avizeze și schimbările de acționariat în domenii sensibile, cu investitori străini. Astfel, vor fi avizate și investițiile prin care un investitor străin sau un investitor din Uniunea Europeană dobândește active de orice natură în domeniile vizate, mai scrie sursa citată.

Comisia ar urma să-și schimbe numele în Comisia pentru Examinarea Investițiilor (CEID), să fie condusă prin lege de șeful Cancelariei Prim-ministrului și să includă și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) – instituție care va dezvolta o platformă online de avizare.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *