Curtea de Conturi a efectuat un audit la Primăria Topoloveni, în urma unei petiții. Petiționarul, despre care Gheorghiță Boțârcă, primarul de la Topoloveni, spune că ar fi fost Chiriță de la USR le-a cerut auditorilor să verifice verzi și uscate. Nimic nu a scăpat USR-istul. A cerut verificarea legalității rectificărilor bugetare, verificarea utilizării fondurilor europene și a acuzat primăria de lipsa transparenței cu salariile angajaților din primărie. Rezultatul a fost un fiasco pentru USR-ist. „În urma auditului nu au fost identificate neconformități care vizează regularitatea şi corectitudinea activităţilor cuprinse în sfera auditului”, este concluzia Curții de Conturi. Nimic, nimic! Mai rar așa ceva!

Extras din Raportul Curții de Conturi, unde scrie clar ce a cerut petiționarul să verifice auditorii:

În cadrul acestei misiuni, şi a fost realizată o evaluare a conformității activităților operațiunilor semnalate prin petiția supusă verificării, în raport cu prevederile legislației în vigoare la data efectuării acestora, precum şi cu normele şi reglementările aplicabile, după cum
urmează:

  • legalitatea și regularitatea rectificărilor bugetare;
  • regularitatea şi corectitudinea depășirii prevederilor bugetare;
  •  legalitatea şi regularitatea alocărilor de sume în buget pentru cheltuieli nejustificate (5.277.894 lei pentru rambursări de credite, 202.423 lei transferuri către asociații şi fundații, 510.596 lei transferuri către asociații de dezvoltare intercomunitară şi 117.766 lei finanțare externă nerambursabilă);
  • lipsa transparenței cu salariile angajaților și cu numărul de angajați;
  • legalitatea şi regularitatea clasificării cheltuielilor;
  • legalitatea utilizării fondurilor europene;
  • legalitatea alocărilor disproporționate către asociațiile de dezvoltate intercomunitare, comparative cu sport și cultură;
  • legalitatea şi regularitatea impozitelor şi taxelor locale, sub aspectul raportării sumelor colectate și a utilizării acestora;
  • legalitatea şi regularitatea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, sub aspectul costurilor ridicate fără justificare clară;
  • regularitatea şi legalitatea respectării normelor bugetare privind transparența bugetară şi Regulamentul UE nr. 1046/ 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii Europene.

Toate cele 10 puncte păreau nereguli doar în mintea petiționarului. Auditorii Curții de Conturi au scris negru pe alb că nu au fost identificate neconformități care vizează regularitatea şi corectitudinea activităţilor cuprinse în sfera auditului. 

Și ca să nu fie nevoie să ne credeți pe noi pe cuvânt, lăsăm mai jos scrisoarea adresată primarului Boțârcă, la finalul controlului

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.8 / 5. Număr de voturi: 5

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *