Un concurs inițiat la data de 20.10.2025, de Serviciul de Ambulanță Județean Argeș, a fost anulat în ianuarie 2026, deși mai mulți candidați au fost declarați admiși la primele două probe – scrisă și practică (înaintea ultimei etape – interviul).
Am vorbit cu unul dintre cei care au trecut de primele probe. Pentru a nu avea probleme la un eventual alt concurs, am decis să nu-i dăm numele.
„E bătaie de joc! Mă simt foarte neîndreptățit. Vreau să îi acționez în instanță. Care este problema mea că nu sunt ei în regulă? Am citit pe net că în comisie era un specialist în lemn. Unde e vina mea? Eu am făcut dosarul medical, care este unul destul de stufos și nu m-a costat destul de mult, am învățat, am participat la concurs și am trecut primele două probe, cele mai grele și acum s-a anulat concursul? De ce nu l-au anulat de la început dacă era ceva în neregulă? Cu ce am greșit eu și ceilalți care au trecut cele două probe. Noi doar am fost de bună-credință, noi, concurenții nu am greșit cu nimic. Își bat joc de oameni! Când a fost stabilită prima dată proba de interviu, cu o zi înainte au anunțat pe site-ul Ambulanței Argeș că se amână cu două săptămâni. Nu ne-a sunat nimeni, nu ne-a spus nimic, ne-a lăsat ca pe proști. A doua oară a fost și mai rău. Cu 10 minute înainte de a începe proba de interviu, a ieșit fosta manageră și ne-a anunțat că se mai amână cu încă două săptămâni. Eram în curtea Ambulanței toți care promovasem cele două probe. Așteptam să înceapă proba și ei au amânat-o iar. În final l-au anulat. Îmi voi căuta dreptatea în instanță. Nu am auzit în viața mea de o asemenea bătaie de joc!”, ne-a declarat candidatul care a trecut primele două probe la concursul de la Ambulanță Argeș.

