Cine este cel mai bine remunerat demnitar din Palatul Victoria Unul dintre baronii PSD cu greutate din era Ponta-Dragnea s-a refugiat de vreo doi ani la Palatul Victoria, pe o funcție cheie, unde este remunerat ca un nabab.


La ceva timp după revenirea PSD la guvernare, mai exact pe 6 septembrie 2022, în funcția de secretar general-adjunct al Guvernului este cocoțat un personaj controversat.

Este vorba de Adrian Țuțuianu, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, care a fost vreo patru luni și ministru al Apărării, prin 2017. Ultima declarația de avere a lui Adrian Țuțuianu postată pe site-ul ANI evidențiază faptul că acesta beneficiază de o remunerație de nabab. Ca secretar general-adjunct al Guvernului, Țuțuianu încasează lunar 9.734 de lei, adică circa 2.000 de euro. Dar, în conturile acestuia au mai intrat o mulțime de bani din trei sinecuri, dintre care una este este extrem bănoasă. Este vorba de faptul că Adrian Țuțuianu a fost teleportat ca membru în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări de la Exim Bank de unde încasează lunar vreo 4.000 de euro. Astfel, fostul baron PSD de Dâmbovița a ajuns să încaseze anual 467.557 de lei, adică aproximativ 8.000 de euro pe lună. Însă, Adrian Țuțuianu are și o zestre imobiliară de invidiat în județul Dâmbovița, deținând trei apartamente, două case și 23 de terenuri, dintre care 6 sunt agricole, 6 intravilane, 9 extravilane dar și vreo 13 ha de pădure.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *