
Deși Curtea de Conturi ar trebui să descopere toate neregulile în ceea ce privește cheltuirea banului public, se pare că a rămas doar mitul auditorilor. De când la Curtea de Conturi au fost angajate fetele primarilor, amante, frați, cumnați sau rubedenii ale politicienilor, s-a ales praful și de controalele făcute de inspectori la instituțiile publice
La Corbi, unde contabila a băgat adânc racul în vistieria primăriei, ani la rând, Curtea de Conturi, după auditul din martie 2021, a concluzionat că nu e cazul să dispună măsuri, mai concret, toate bune și frumoase.
Deși contabila a făcut plăți ilegale în perioada 20 ianuarie 2017 – 12 aprilie 2022, în 2021, inspectorii Curții de Conuri nu au văzut nicio neregulă.
Prin intermediul a 106 ordine de plată, Elena Groșanu, care lucra la Primăria Corbi din august 2008, a plătit din fondurile Primăriei nu mai puțin de 1,5 milioane lei către firma administrată de către fiica sa.
În aceeași perioadă, prin 702 ordine de plată, Elena Groșanu a plătit tot din banii Primăriei Corbi ratele la mai multe credite contractate de către aceasta și membrii familiei sale.
Contabila a mai plătit, tot din banii primăriei, suma de 386.000 lei, pentru plata ratelor lunare pentru împrumuturile contractate de către contabila-șefă Elena Groșanu, soțul acesteia, fiica inculpatei, ginerele inculpatei – consilier local la Corbi și o angajată a firmei administrate de către fiica Elenei Groșanu. Nici asta nu au văzut cei din echipa de audit. Plătește cineva această eroare? Răspunde cineva?