Ultima ședință de Consiliu Local de la Curtea de Argeș a adus schimbări importante în rețeaua școlară a municipiului. Culmea, consilierul local PNL Cosmin Petrescu, cunoscut ca apropiat al Alinei Gorghiu și promovat în consilii de administrație bănoase la companii de stat, a lansat critici dure la adresa propriului partid!

Petrescu s-a declarat nemulțumit de modul în care Guvernul, condus de premierul liberal Ilie Bolojan, și Ministerul Educației, condus de liberalul Daniel David, au gestionat reforma școlară. „Reformele făcute în grabă riscă să aducă mai mult haos decât beneficii. Cadrele didactice, părinții și elevii resimt lipsa de claritate și de predictibilitate”, a spus Petrescu într-o postare, cu referire la fuziunile aprobate între școli și grădinițe.

Concret, Consiliul Local a decis ca Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” să absoarbă Școala Gimnazială „Basarab I”, care își pierde personalitatea juridică. Totodată, Școala Gimnazială „Carol I” va prelua mai multe grădinițe, între care „Căsuța cu povești” și unitatea din Valea Sasului.

Deciziile au fost însoțite de o rectificare bugetară pentru acoperirea cheltuielilor de personal și dotări. Totuși, Petrescu a catalogat măsurile drept „forțate și insuficient pregătite”. Alina Gorghiu o fi văzut ce spune protejatul ei?

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 5

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *