Marinel Rizea este în prezent șeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, regională în subordinea căreia este și Argeșul, iar în trecut a fost șeful Direcției Generale de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), director general al Fiscului din București și, anterior, director executiv al Fiscului din Ilfov.

În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin.(1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat procedura de evaluare a averii lui Marinel Rizea, Director general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești și fost Director general în cadrul Direcției generale de integritate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. La sfârșitul anului 2019, prin raportul de evaluare 39956//G/II /12.11.2019, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 442.377 Lei și 35.000 Euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către Rizea Marinel, în perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2018. Agenția Națională de Integritate a sesizat imediat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către actualul șef al Fiscului din Ploiești, alături de soția acestuia.

Potrivit Justnews.ro, la data de 7 mai 2025,  pe rolul Curţii de Apel București – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost înregistrată sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Rizea Marinel și soția acestuia, în legătură cu raportul de evaluare întocmit de inspectorii de integritate. La mijlocul acestei luni, Curtea de Apel București a admis sesizarea și a dispus confiscarea a aproape 125 mii de euro din conturile șefului ANAF Ploiești și a soției sale, dar decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța supremă:

  • Solutia pe scurt: Admite sesizarea. Dispune confiscarea de la persoanele cercetate a sumelor de 442.377 lei şi 35.000 euro dobândite în mod nejustificat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a IX a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.03.2026.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *