Continuăm cu înregistrările din ședința PNL Argeș, de vineri seara. A venit rândul lui Mihai Coteț. Acesta a prezentat în ședință raportul de activitate al PNL Pitești, pe ultimul an. 

Coteț nu a ratat ocazia de a trimite săgeți către USR, despre care spune: „Majoritatea CL Pitești este formată din PSD și AUR și, ocazional, atunci când este nevoie, primarul PSD, Gentea, apelează și la serviciile USR”.

Șocant este faptul că Mihai Coteț recunoaște că stimulentul pentru nou-născuții din Pitești este doar gargară politică. „Majoritatea primarului PSD nu dorește să acorde și la Pitești un stimulent pentru nou-născuți”, spunea Coteț în urmă cu doi ani, deși Curtea de Conturi a spus clar că stimulentul ar trebui legiferat în Parlamentul României. După ce ani la rând a venit cu acest stimulent în CL Pitești, acum, în contextul măsurilor de austeritate impuse de Bolojan, crede că „nu este cea mai bună variantă să iasă în față cu asemenea proiect”.

„Încerc cu colegii din consiliul local să vedem dacă mergem mai departe cu ideea unui stimulent pentru nou-născuți, însă, ținând cont de situația actuală bugetară, cred că s-ar putea să nu fie cea mai bună variantă să ieșim în față cu un asemenea proiect”, a spus Coteț.

Bravo, Mihăiță!

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.7 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *