Presa centrală a luat în vizor PNL Argeș și numirile politice făcute cu ajutorul partidului. Ceea ce noi scriem de ani de zile, acum, pe austeritate, devine interesant și pentru presa națională. După Cosmin Petrescu, vine pe turnantă și Cătălina Dumitrașcu, șefa adjunctă a ISJ Argeș.

Profesoară, 60.000 euro – sponsorizare pentru PNL. Maria Cătălina Dumitrașcu, care predă franceză la gimnaziu, a contribuit cu această sumă la campaniile electorale ale liberalilor din Argeș.

Două treimi din bani i-a împrumutat de la senatorul liberal Mihai Coteț, liderul PNL Pitești, pentru a-și plăti contribuția la alegerile parlamentare. Nu a ajuns în Parlament, dar a prins un fotoliu de consilier local în Pitești.

În plus, partidul a recompensat-o încă din anul 2020 cu funcția de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Întrebată de către DeFapt.ro dacă a fost numită politic, profesoara a răspuns sincer și direct: „Da!”.

De altfel, numirile politice pe funcții în Inspectoratele Școlare este o practică veche.

„E corect! Ce aș putea să completez? În general sunt… baza de date a fiecărui partid. Există astfel de baze de date la fiecare partid, se face o selecție. Și, da, într-adevăr, în ultimii zece ani așa s-au făcut numirile”, a declarat Maria Cătălina Dumitrașcu pentru DeFapt.ro.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.2 / 5. Număr de voturi: 5

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

1 thought on “DeFapt.ro: Cum a ajuns Cătălina Dumitrașcu să dea 60.000 de euro la PNL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *