Vila evaluată la peste 300.000 de euro a primarului din Mioveni, Ion Georgescu, este într-un proces de evaluare, din dispoziția instanței, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru trafic de influență.

Potrivit Libertatea, judecătorul de la Tribunalul Argeș, instanța care analizează dosarul, a dispus și evaluarea operațiunilor bancare realizate de fostul primar între anii 2018 și 2023.

Ion Georgescu nu a mai candidat în 2024 pentru a obține al cincilea mandat în administrația orașului pe care îl conducea din 2006, iar acum trebuie să justifice averea pe care a strâns-o, din salariul de primar, vreme de 18 ani. Ion Georgescu este acuzat de procurorii DNA că, la sfârșitul anului 2022, i-a cerut lui Nicolae Valerică, șeful Poliției Locale Pitești, suma de 30.000 de euro, din care a primit o primă tranșă de 10.000 de euro, pentru a obține pentru fiica acestuia din urmă, medicul Sînziana Nicolae, un post de chirurg la Spitalul Orășenesc Mioveni, acolo unde manager era la vremea respectivă medicul Mircea Stoian, ginerele edilului.
În cadrul anchetei cu privire la traficul de influență, procurorii DNA au realizat o investigație financiară din care a rezultat „o disproporție vădită între veniturile declarate ale familiei inculpatului și valoarea de 317.613 euro a imobilului construit” de Ion Georgescu. Instanța de fond a dispus la ultimele termene de judecată – din 29 mai, respectiv 25 aprilie – desemnarea unor specialiști pentru a realiza expertize, cu scopul de a afla dacă se confirmă sau nu susținerile procurorilor: „Desemnează expert specialitatea evaluare bunuri mobile pe doamna Măcriş Mariana pentru a întocmi un raport de expertiză cu următoarele obiective: să identifice şi să evalueze elementele de mobilier, electrocasnice, sisteme de supraveghere, climatizare şi încălzire existente în imobilul proprietate a inculpatului situat în situat în Mioveni, str. Vasile Costescu nr. 32, judeţul Argeş. Instanţa desemnează în cauză, prin tragere la sorţi, expert specialitatea financiar contabil pe doamna expert Mărculescu Sorina Georgeta pentru a întocmi raportul de expertiză, cu obiectivele stabilite la termenul de judecată din data de 25.04.2024, respectiv: Să fie întocmită o situaţie centralizată care să cuprindă pentru perioada 01.01.2018-04.10.2023 sumele cu care au fost creditate conturile deschise pe numele tuturor persoanelor pentru care s-au solicitat relaţii de organele judiciare, cu indicarea datei, a sursei şi a sursei acestor sume. Situaţie centralizată din care să rezulte sumele retrase, respectiv plăţile efectuate din conturile anterior menţionate cu precizarea destinatarului şi a datei operaţiunii. Să indice soldul iniţial şi soldul final al conturilor indicate anterior la data de 01.01.2018 şi 04.10.2023. Să se precizeze care sunt valorile coşului minim lunar de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din 2 şi respectiv 3 persoane în perioada anilor 2018-2023, conform datelor furnizate de INS. Să se întocmească o situaţie centralizată care să cuprindă veniturile realizate de inculpat, soţia acestuia şi fiica lor în perioada 2018-2023. Să se stabilească dacă, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, inculpatul şi membrii familiei acestuia figurau înregistraţi cu depozite în lei sau valută la începutul anului 2018, care era cuantumul acestor depozite, respectiv care era cuantumul depozitelor în luna octombrie 2023. Să se stabilească dacă, în perioada 2018-2023, inculpatul şi membrii familiei acestuia figurează înregistraţi cu împrumuturi contractate cu unităţi bancare sau cu alte persoane şi care este cuantumul acestora”, se arată în încheierile de ședință ale Tribunalului Argeș.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *