Cosmin Petrescu, supranumit „Domnul Goe” este, de departe, cel mai răsfăţat „copil” al mamiţei Alina Gorghiu, a primit multe sinecuri de la stat, ultima fiind membru în CA al CNIR, companie despre care fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că este o companie fantomă. 

„Am văzut că s-a desprins din CNAIR o nouă entitate, CNIR. Care e treaba cu această nouă entitate?”, a întrebat Bogdan Bolojan, potrivit DCNEWS.ro.

„E o idee bună omorâtă de această clasă politică veche, de PSD şi PNL succesiv. E o idee din 2016, în care trebuia creată o companie mai mică. CNAIR avea 6000 de angajaţi la un moment dat, acum nu ştiu dacă nu cumva sunt la 8000. Şi face de toate, de la deszăpeziri, la toată partea de întreţinere, etc. E o structură enormă.

Şi ideea era să se creeze o unitate cu oameni specializaţi pe dezvoltarea proiectelor de la zero. Pe construcţia de autostrăzi, pe proiectele Greenfield, care e o muncă separată. Implică toată partea de creare a documentaţiei, de licitaţie, de finanţare, de urmărire a derulării. Câteva proiecte mari ale României, trecerile montane, gen Comarnic – Braşov, autostrada de pe Valea Oltului, trecerile din Moldova, să fie gestionate de această unitate cu oameni bine pregătiţi, probabil 50-100 de oameni. Ca proiectele astea să meargă mai bine. Cel puţin asta a fost ideea în 2016!

Au trecut cinci ani de zile şi când am ajuns în 2021 la minister nu se făcuse nimic. Era o companie fantomă. Ba chiar înţeleg că înregistrarea la Registrul Comerţului s-a făcut cu banii unui angajat, care nu şi-a mai văzut acei bani înapoi. Atât de ridicolă e situaţia.

 

Eu am numit un Consiliu de Administraţie acolo, am găsit un director, un om apolitic, un om cu carieră în spate. Asta am lăsat după 8 luni la ministerul Transporturilor. Iarăşi nu s-a mai întâmplat nimic, ba chiar toţi cei pe care i-am lăsat acolo au fost concediaţi. Au fost nişte oameni care şi-au luat o ţeapă de la statul român. Şi acum am văzut că dl Grindeanu a făcut, chipurile, un proces de selecţie. Dar, din acest proces, ce să vezi, făcut cu firme de recrutare, au ieşit tot oamenii de partid şi oamenii dumnealui. Deci suntem în punctul în care această companie este o fantomă cu director şi Consiliu de Administraţie, nu mai este o fantomă fără niciun angajat.

Domnul Grindeanu are un mandat mai mult decât dublu faţă de al meu. În loc să continue o muncă dinainte, a şters-o cu buretele. Compania asta nu face nimic în momentul de faţă. Ea teoretic ar putea face lucruri bune. Dacă mă uit la ce fac PSD şi PNL cu companiile de stat, profesionalismul cu care abordează formarea de echipe, am nişte dubii”, a replicat Cătălin Drulă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *