Liberalul Cristian Bușoi a declarat cu o întârziere de aproximativ trei ani faptul că vizita în Qatar din 2020 i-a fost plătită de Doha. O analiză a Transparency International, citată de Libertatea, arată că cel puțin 53 de eurodeputați au încălcat într-un mod asemănător regulile oficiale, declarându-și tardiv vizitele plătite de alții, și spune că Parlamentul UE ar trebui să îi sancționeze.

Pe 19 decembrie 2022, liberalul Cristian Bușoi și-a declarat pe site-ul Parlamentului European vizita în Qatar din 2020, plătită de autoritățile din Doha. Dar a făcut-o cu 1.035 de zile întârziere.  Un eurodeputat trebuie să declare vizitele plătite de terți până cel târziu în ultima zi a lunii care urmează acestei vizite. Declarația spune că gazdele i-au plătit zborul la clasa Business și patru nopți la hotelul Ritz Carlton.

Bușoi a depus-o abia după scandalul Qatargate și după ce Libertatea a dezvăluit că vizita la o conferință pe tema drepturilor omului fusese plătită de Qatar, iar liberalul nu declarase acest lucru, așa cum îl obligă regulile Parlamentului European. Bușoi a declarat atunci că nu are niciun amestec în Qatargate și că vizita nu a fost declarată dintr-o eroare a biroului său.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *