Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis, miercuri, să anuleze procesul de numire a unui director general al companiei, potrivit unui anunț transmis către BVB. Membrii Consiliului au decis că Mihai Aniței, care a fost mai mulți ani director general al combinatului Azomureș și Country Manager al grupului elvețian Ameropa, cu operațiuni în zeci de țări, „nu se aliniază pe deplin cerintelor asociate functiei de CEO in acest moment”.
Pe locul doi, aflat și el pe lista scurtă, Radu-Ioan Constantin, inginer și economist, care lucrează din 2008 în Hidroelectrica, pe funcții de conducere în zona de furnizare, a primit același verdict din partea Consiliului de Supraveghere: nu se aliniază pe deplin cerințelor asociate funcției de CEO în acest moment, spun sursele.
Consiliul de Supraveghere a decis reluarea imediată a procesului de selecție, se arată în comunicat. Însă, vineri, pe 28 noiembrie, expiră termenul aprobat de Comisia Europeană, până la care statul român trebuie să numească managerii la mai multe companii energetice, inclusiv Hidroelectrica. Aceasta este o obligație asumată de România prin PNRR.
Săptămâna trecută, Consiliul de Supraveghere a anulat și numirea unui director financiar.
„Pentru a asigura continuitatea operațională până la finalizarea selecției, Consiliul de Supraveghere menține măsurile interimare privind preluarea atribuțiilor de CEO și de CFO”, se mai arată în comunicat.
Aceasta înseamnă că rămâne interimar Bogdan Badea. Numele acestuia apare în investigația Recorder care arată că Hidroelectrica a furnizat energie fără factură de 2 milioane de euro pentru instituții religioase și afaceriști cu conexiuni politice. Și în acea perioadă, compania era condusă de Bogdan Badea.
HotNews a solicitat ministrului energiei Bogdan Ivan să răspundă dacă își va asuma politic eșecul de la Hidroelectrica, mai ales în condițiile în care România va pierde bani din PNRR. De asemenea, a fost întrebat dacă va solicita demisia lui Bogdan Badea având în vedere informațiile publicate de Recorder. Până în acest moment nu a fost transmis niciun răspuns.
Mai multe companii energetice trebuie să treacă, până în 28 noiembrie 2025, printr-un proces transparent și corect de selecție a noi manageri, pentru ca România să poată obține suma de 228 milioane de euro din PNRR, Jalonul 121 privind guvernanța corporativă.
Sunt vizate 13 companii energetice, însă în cazul a două dintre ele, Ministerul Energiei susține că nu poate face schimbarea directorilor, așa cum solicită Comisia Europeană, potrivit unei informări făcute în luna septembrie de Ministerul Energiei.
Este un jalon întârziat din cererea de plată 3. Comisia Europeană a decis, anul trecut, suspendarea parțială a plăților din PNRR, pe cererea de plată nr. 3. Decizia legată de managementul companiilor energetice a fost menținută în luna mai, Comisia precizând că suma va fi pierdută definitiv dacă jalonul nu va fi rezolvat până pe 28 noiembrie 2025, termenul limită.

