Foști miniștri, secretari de stat, rectori și foști șefi de prin inspectoratele școlare s-au asigurat pe viață profitând de Legea 118 din 2002, privind indemnizația de merit în Educație. „Cine împarte, parte își face”: aproximativ 7.000 de lei lunar, pe viață.

Ministerul Educației refuză să facă publice listele cu beneficiarii indemnizației, dar pe lista fericiților posesori ai impresionantei sume se află foști miniștri ai Educației, parlamentari, secretari de stat, șefi de autorități de stat, rectori ai universităților de stat și particulare, foști oameni cu funcții de conducere în inspectoratele școlare se numără, potrivit informațiilor obținute de Oficiul de Știri, citat de National.ro, printre beneficiarii indemnizației de merit ce se acordă prin ordin de ministru al Educației, în baza Legii 118 din 2002 și a HG 859 din 2003.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, le-a transmis, sec, jurnaliștilor că soluționarea acestei probleme va fi inclusă în lista proiectelor sale din luna mai a anului în curs. “Întrebarea dumneavoastră a ajuns la mine și va face parte din proiectele mele pe luna mai. Dacă este o problemă – și, având în vedere că o expuneți public, cred că este – o vom soluționa”, ne-a declarat Daniel David.

Indemnizația se acordă pe viață și are valoarea de trei salarii minime pe economie brute pe lună, iar lista poate ajunge la 1.000 de beneficiari. Un calcul matematic simplu arată că, în acest moment, MEC plătește peste 16.8 milioane de lei (peste 3,3 milioane de euro) pe an, pentru aceste indemnizații, mai scrie Oficiul de Știri. 

Indemnizațiile se acordă pe viață, iar beneficiarul nu trebuie să prezinte niciun document justificativ.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 3

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *