Cu ”aia la dos” sau ”cu sula în coaste” – cum se zice în popor – ministrul liberal, tânără speranță, Sebastian Burduja face pe moralul cu noi. ”Lupul tânăr ipocrit” se dă inocent.

După ce Comisia Europeană l-a atenționat că ne taie banii din PNRR dacă nu termină cu politrucii și lipitorii de afișe agățați – pe bani mulți – în conducerile companiilor de energie cu capital de stat, s-a trezit și el să iasă pe sticlă, rupându-și cămașa de pe el, cum că el e hotărât să facă ordine în aceste societăți comerciale.

Citim: ”Guvernul a demarat deja procedurile privind revocarea unor șefi din companiile de stat care au fost numiți pe alte criterii decât cele agreate de Comisia Europeană, a declarat, miercuri, Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Altfel, România riscă să piardă circa 290 de milioane de euro din PNRR. Cei care vor fi revocați din funcții vor primi șase salarii compensatorii.” ( https://hotnews.ro/burduja-am-inceput-revocarea-unor-sefi-din-companiile-de-stat-pentru-ca-romania-sa-nu-piarda-290-de-milioane-de-euro-din-pnrr-1928629 )

Noi țipăm de ani de zile despre nerușinații care au primit sinecuri în aceste companii (nu revenim asupra cazului lui Cosmin ”Goe” Petrescu, 5 joburi la stat) și ăsta care se dă ”modern”, tânăra speranță liberală Sebastian Burduja, n-a făcut nimic. S-a făcut că plouă.

Zilele trecute doar ce am aflat câți răsfățați are Sebastian Burduja ”în portofoliu”, la câți de-ai lui a împărțit sinecuri bănoase, așa că e de înțeles de ce nu a reacționat la dezvăluirile noastre anterioare.( https://defapt.ro/investigatii/toti-sinecuristii-ministrului-burduja-pozitii-bani )

Păi dacă el are 3, 4, 5 răsfățați, trebuie să-i accepte și Alinei Gorghiu 1,2 … și altor colegi de partid, bineînțeles. Ciolanul se împarte între ei, doar n-or să se ducă liberalii la muncă cinstită în privat, ei la stat sunt ”deștepți”.

Discuția despre problema numirilor ”neconforme” (standardelor / exigențelor europene) în companiile de stat din sectorul de energie se poartă de peste 6 luni de zile, dar ministrul de resort nu a făcut nimic, i-a mai lăsat pe ”răsfățați” să mai încaseze niște sume de bani consistente, iar acum le dă și câte 6 salarii compensatorii … că doar e austeritate, nu?

Tinere Sebastian Burduja, de ce a trebuit să mai faci și tu România de rușine în fața colegilor din Comisia Europeană și să-i pui – totodată – pe aceștia, în situația jenantă de a ne atenționa/amenința.

Nu puteai să aplici criteriile ăstea de bun-simț, etice, de la început?

Nu ai pregătire profesională suficientă? Nu ai știut să faci diferență între bine și rău (în domeniu)?

Nu puteai să corectezi aceste erori imediat, după ce au apărut primele semnale de la Comisia Europeană, trebuia să aștepți să ne amenințe cu sancțiuni?

Nu ai avut curaj să-ți îndepărtezi colegii de la ”ciolan”? A trebuit să răspunzi comenzilor de la partid, cu riscul de a păta imaginea României la nivel internațional?

Păi, dacă specialiștii în domeniu, neutri, din afara țării, îți spun că ai făcut numiri ”nepotrivite” cum apreciezi că ai fost – ministru bun sau rău?

Dacă te-ai ținut în unghii și ai tot amânat luarea unor decizii radicale / corecte, astfel încât, i-ai adus pe cei din Comisia Europeană în situația de a ne amenința cu sancțiunile (analize, dezbateri, documente întocmite, corespondență, negocieri etc …) cum crezi că ești – ministru bun sau rău?

Noi, am zice că foarte rău.

Tinere liberal, nu e suficient că ”te dai cu motorul” și că ”zăngăni” la chitară ca să arăți că ești mai bun … aveam așteptări mai mari de la tine.

Vai de astă țărișoară, cu astfel de ”lupii tineri” nu se întrezăresc zile mai bune!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 4.8 / 5. Număr de voturi: 6

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *