Gabi Matei, al cărui complex din Albota, „Conașu’ Iacob”, a fost mistuit de flăcări l-a luat la țintă pe primarul din Albota, Ion Dumitru, iar în spațiul public au fost lansate acuzații și suspiciuni potrivit cărora edilul ar avea legătură cu incendiul, acuzații pe care primarul le-a respins încă de la început. Acum, raportul întocmit de ISU îi dă dreptate primarului. Potrivit procesului verbal întocmit de ISU, după inspecția de la locul incendiului, concluzia este că sursa probabilă care a provocat incendiul este un scurt circuit electric, mai concret, un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Ion Dumitru a atras atenția de la începutul scandalului că a avut suspiciuni legate de consumul de energie electrică de la „Conașu’ Iacob” și că s-a montat un nou contor electric, după ce a ars alte două, ceea ce denotă că avea consumul era exagerat de mare. Primarul susține că imediat după montarea noului contor, a crescut consumul. Mai mult, Dumitru spune că i-a atras atenția de mai multe ori lui Gabi Matei că instalația electrică a lui nu face față la încălzirea cu calorifere și la toți consumatorii pe care îi avea.
Ion Dumitru a declarat pentru Institutiilestatului.ro: „Pentru corecta informare, în raportul ISU scrie clar că incendiul de la „Conașu’ Iacob” a fost provocat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Gabi Matei să lase acuzațiile și să intre în legalitate că dacă avea elevi acolo, asistam la un al doilea Colectiv. Nu am nimic cu acest om, cer doar să intre în legalitate. Primăria Albota i-a dat autorizație pentru anexe agricole și el s-a apucat de restaurante și alte activități pentru copii. ”

