Evaluarea managerului Centrului Cultural Mioveni este lungită nepermis de mult, și asta din cauza angajatului Ministerului Culturii care nu își face timp să vină la comisie sau nu răspunde la adresele comisiei. Așa cum am mai scris, Alin Călinescu este cu un pas în afara Centrului Cultural Mioveni. Potrivit surselor Institutiilestatului.ro, Călinescu ar fi primit două note mici, iar angajatul Ministerului Culturii, condus de colega de partid al lui Călinescu, liberala Raluca Turcan, ar fi dat o notă cu peste 2 puncte mai mare ca ceilalți doi membri ai comisiei lucru nepermis de lege.
La ședința trecută a CL Mioveni, încă primarul orașului a cerut votul consilierilor pentru prelungirea perioadei de evaluare a lui Călinescu. Motivul: angajatul Ministerului Culturii nu a venit la comisie. Acum , Georgescu inițiază alt proiect de hotărâre prin cere un nou termen și anume până pe 25 octombrie. Și uite așa, din amânare în amânare, Călinescu se apropie de sfârșitul anului, deși evaluarea trebuia să aibă loc din luna aprilie. Potrivit raportului aferent proiectului de hotărâre care intră la vot în ședința CL din această săptămână, în urma corespondenței purtate cu cei 3 membri ai comisiei de evaluare a fost obținut un acord pentru întrunirea acestora în data de 14 octombrie 2024 pentru reluarea procedurii de notare în cadrul etapei a II-a (interviul) a evaluării managerului Centrului Cultural Mioveni.
Extras din raportul aferent proiectului de hotărâre:
„Prin HCL nr. 183/ 26.09.2024 s-a prelungit cu o perioadă de 7 zile, respectiv intervalul de timp cuprins între data de 27.09.2024 – 03.10.2024, perioada stabilită pentru etapa a II-a(interviul) a evaluării managerului Centrului Cultural Mioveni.
Prin adresa nr. 27017/ 03.10.2024 Secretariatul comisiei de evaluare a managementului Centrului Cultural Mioveni ne aduce la cunoștință următoarele aspecte:
a) în vederea finalizării procedurii de evaluare s-au trimis membrilor comisiei de evaluare adresele menționate mai jos, prin care s-au solicitat acestora dacă în data de 01.10.2024 pot să se deplaseze la Primăria orașului Mioveni pentru reluarea procedurii de notare în cadrul interviului.
b) la adresa nr. 25550/ 23.09.2024, transmisă Ministerului Culturii, a fost primit răspunsul acestei instituții, înregistrat cu nr. 26135/ 27.09.2024, prin care ni s-a transmis faptul că trebuie să luăm legătura direct cu reprezentantul Ministerul Culturii, dl. Matei Ioan, cu care avem o relație contractuală;
c) la adresa nr. 25551/23.09.2024 transmisă către Centrul Județean de cultură și artă Olt, ni sa răspuns faptul că managerul instituției de cultură poate participa numai în zilele de 2 și 3 octombrie 2024;
d) la adresa nr. 25552/ 23.09.2024 transmisă către domnul Coman Georgică, consilier local, ni s-a adus la cunoștință faptul că este disponibil atât în data de 01.10.2024, cât și în zilele de 2 sau 3 octombrie 2024;
În urma disponibilității arătate de managerul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt și a domnului Coman Georgică-consilier local, pentru a participa în zilele de 2 și 3 octombrie 2024 pentru finalizarea evaluării, s-a solicitat, prin adresa nr. 26030/ 26.09.2024, reprezentantului Ministerului Culturii, dacă poate veni în zilele de 2 și 3 octombrie 2024 pentru reluarea procedurii de notare în cadrul etapei a II-a a evaluării managerului Centrului Cultural Mioveni.
La adresa trimisă, dl. Matei Ioan a precizat, prin adresa înregistrată cu nr. 26622/ 01.10.2024, faptul că nu poate participa în zilele de 2 sau 3 octombrie 2024, fiind disponibil însă în perioada 11-15 octombrie 2024.
În urma corespondenței purtate cu cei 3 membri ai comisiei de evaluare a fost obținut un acord pentru întrunirea acestora în data de 14 octombrie 2024 pentru reluarea procedurii de notare în cadrul etapei a II-a (interviul) a evaluării managerului Centrului Cultural Mioveni”.