Astăzi, 29 septembrie 2025, la Pitești, s-a deschis o nouă filă din povestea unei comunități universitare care inspiră, formează și construiește viitorul. A fost mai mult decât o simplă ceremonie – a fost o celebrare a visurilor care prind contur, a emoțiilor primei zile de facultate și a pașilor timizi, dar hotărâți, către un drum nou.
Studenți, profesori, părinți și invitați s-au reunit pentru a marca începutul unui nou an universitar sub semnul excelenței, al colaborării și al devenirii. Pentru unii, a fost primul contact cu viața academică. Pentru alții, o continuare a misiunii de a ghida și inspira.
Ceremonia oficială de deschidere a anului universitar 2025–2026 pentru studenții și cadrele didactice ale Centrului Universitar Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a marcat un nou început în spiritul excelenței, al tradiției academice și al deschiderii către inovație și performanță.
„A distruge orice națiune nu necesită folosirea bombelor atomice sau a rachetelor cu rază lungă. Este suficientă scăderea calității educației și permisiunea trișării la examene. Colapsul educației este colapsul națiunii.”
Pornind de la acest adevăr, înțelegem că singura cale spre progres real este o educație solidă, serioasă și corectă
. O țară se ridică prin oameni bine pregătiți, capabili să-și valorifice competențele și să contribuie la dezvoltarea comunității.
Mediul academic joacă un rol esențial în progresul unei nații. Studenții de astăzi sunt medicii, profesorii, inginerii, economiștii și liderii României de mâine
. Responsabilitatea pe care o aveți este uriașă: să deveniți generația care va ridica țara, prin seriozitate, muncă și integritate. Iar șansa pe care o aveți la Pitești, grație și efortului depus de rectorul Mihnea Costoiu este una pe care trebuie să o fructificați!
Educația este cheia care deschide nu doar uși individuale, ci și viitorul unei națiuni. România are nevoie de oameni pregătiți, dedicați și curajoși. România are nevoie de voi. Aveți, așa cum au subliniat și prefectul Făcăleaţă Ioana, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și primarul Cristian Gentea întreaga deschidere a administrației publice locale și județene!
În încheiere, stimați studenți și profesori universitari, vă urez succes în noul an, perseverență și responsabilitate!



