Numirea deputatului USR de Argeș, Ionuț Moșteanu, în funcția de ministru al Apărării Naționale a stârnit un val de reacții vehemente în rândul cadrelor militare și sindicaliștilor din sistemul de ordine publică. Cea mai dură reacție vine din partea lui Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), care denunță decizia drept „un blestem coborât asupra uniformelor militare”.

Dorobanțu acuză USR că a fost arhitectul jalonului din PNRR care a dus la “distrugerea sistemului de pensii militare” și critică în termeni extrem de duri “ipocrizia politică” a numirii: „Cine ar fi crezut că exact partidul care a cerut resetarea privilegiilor și a luptat pentru tăierea pensiilor militare ajunge astăzi să conducă Armata Română?”, afirmă liderul sindical.

Mesajul lui Cosmin Dorobanțu este un adevărat rechizitoriu la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan, dar mai ales la adresa USR și a celor care au susținut “demonizarea uniformei”:
„USR – artizanul ruinării pensiilor militare, devenit ‘tătuc’ peste Armată. Când trădătorul ajunge conducător, blestemul e complet pentru țară”, mai afirmă Dorobanțu.

Acesta lansează și un apel direct către generalii și coloneii Armatei: „Ce mai conduceți – onoarea sau tăcerea? Cum puteți ridica mâna la chipiu în fața lui Moșteanu? Unde sunt cei care ar trebui să spună: Nu ne poate conduce unul care ne-a declarat dușmani fiscali?”

Dorobanțu vorbește despre “un guvern-blestem”, acuzând faptul că „militarii, polițiștii și angajații din penitenciare sunt tratați ca niște costuri inutile într-un Excel gestionat de politruci ideologizați”.

În final, liderul FSANP avertizează: „Uniforma nu uită și nu iartă!”.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 1.5 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *