Continuăm seria dezvăluirilor privind neregulile comise la nivelul DSVSA Argeș, sub ”abila” conducere a directorului executiv Sorin Sorescu (PNL).

Inițial, ne-am propus să alternăm spețele mai grave, cu cele ”soft”, ca să vă ținem aproape, să nu vă pierdeți interesul, dar – pe măsură ce analizăm cu atenție fiecare constatare a specialiștilor care au executat auditul la DSVSA Argeș – realizăm că toate ”golăniile” săvârșite la nivelul DSVSA Argeș sunt extrem de grave. Toate.

Țineți-vă bine, că astăzi vă vom prezenta un caz ”și mai și”. Chiar ne simțim nevoiți să vă avertizăm că datele expuse astăzi vă pot afecta emoțional … așa că să nu spargeți ecranul calculatorului, după ce citiți.

<< Nu au fost dispuse, la nivelul conducerii entității, niciun fel de măsuri în vederea remedierii deficiențelor/abaterilor și implementării recomandărilor transmise urmare întocmirii Raportului de audit public intern (final) nr. …../28.07.2021, avizat de președintele ANSVSA, conform căruia au fost constatate o serie de deficiențe și abateri cu privire la îndeplinirea obligațiilor legale care incumbă DSVSA Argeș și DSVSA Brașov în cadrul metodologiei de evaluare și plată a despăgubirilor acordate pentru pesta porcină africană (focar 2020 – agent economic), contrar prevederilor legale în domeniul auditului intern și implicit, nu a fost îndeplinită obligația legală de a acționa corectiv, prompt și responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalității și regularității în efectuarea unor operațiuni sau în realizarea unor activități în mod neeconomic, ineficace sau ineficient, în conformitate cu prevederile art.4, alin (2) litera a), liniuța nr.5 și art.5 alin (1) din Ordonanța nr.119 din 31 august 1999 (republicată) privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare.>> (extras din actul de audit, 2024)

Ce s-a constatat în vara anului 2021, cu ocazia controlului de audit?

<< Discrepanțe de cantități totale de produse și subproduse de origine animală pentru care s-a dispus măsura retragerii și neutralizării conform listelor de distribuție atașate Notificării de alertă nr.18/27.02.2020 și cantitățile totale menționate în raportul de închidere a alertei – constatarea nr.13/recomandarea nr.7, a modului cum a fost soluționată alerta cu privire la cantitatea de 146.926,75 kg. Produse de origine animală din lista de distribuție aferentă județului Argeș, fără a calcula cantitatea rămasă nelivrată în containerele abatorului, de 21.605,40 kg. – constatarea nr.7/recomandarea nr.2, verificarea și confirmarea cauzelor care au condus la apariția situației conform căreia produsele și subprodusele de origine animală provenite de la abatorul deținut de proprietarul fermei au sosit la locul neutralizării cu sigiliile operatorului economic și nu cu sigiliile DSVSA Argeș – constatarea nr.8 – nr.10/recomandarea nr.3), crește riscul nedetectării a unor posibile cantități de produse și subproduse solicitate la plată necuvenit și pe cale de consecință nedetectarea și nestabilirea unor posibile plăți necuvenite cu titlu de despăgubire pentru pagube colaterale plătite de DSVSA Argeș, în anul 2020, agentului economic la nivelul căruia a avut loc focarul PPA. >> (extras din materialul de control, 2024)

Legiuitorul și autoritatea națională responsabilă (ANSVSA) au decis ca pentru combaterea riscurilor generate de pesta porcină africană – la adresa sănătății cetățenilor și a populației porcine –manifestată pe teritoriul României, să se ia măsuri stricte, rapide, draconice, pentru limitarea efectelor nocive ale acesteia.

Una dintre aceste măsuri a fost cea de sacrificare – de îndată – a tuturor animalelor (porcine) dintr-o fermă/gospodărie în cazul depistării primului caz de îmbolnăvire.

Statul a înțeles situația delicată a fermierilor (persoane fizice sau juridice) afectați de această măsură și a decis ca pentru animalele sacrificate să se acorde despăgubiri, de la bugetul de stat. Costurile neutralizării cadavrelor au fost asumate tot de către stat.

Bineînțeles, că pentru a exista un control strict asupra acestor cheltuieli, din resurse financiare publice, s-au impus reglementări care să ofere siguranța că banii statului sunt folosiți corect, să fie acordate despăgubiri doar pentru animalele sacrificate și să nu se permită ”raportări”/cereri ”umflate artificial”.

În această acțiune au fost atrase DSVSA-urile din teritoriu care aveau obligația să întocmească documentele prevăzute de normele legale în materie gândite (structurate) în așa fel încât statul să plătească doar animalele existente, sacrificate și să nu permită estorcarea bugetului public prin declarerea unor cantități mai mari, decât cele reale.

Ce să vezi, la nivelul județului Argeș s-a constatat că există discrepanțe între cantitățile totale de produse și subproduse de origine animală pentru care s-a dispus măsura retragerii și neutralizării și cantitățile totale menționate în raportul de închidere a alertei (la o fermă, agent economic).

Diferențele sunt de ordinul tonelor, nu mărunțișuri … cum ar fi cât de un Mercedes, BMW sau Audi electric, nu de un prăpădit de Matiz (orice asemănarea cu realitatea de zi cu zi este întâmplătoare).

Evident că acest lucru a generat suspiciuni majore existând posibilitatea ca despăgubirile plătite să nu fi fost acordate corect … adică, să fi fost executate plăți ”necuvenite” (chiar așa e consemnat în actul de control).

Pentru a se afla adevărul, pentru a se stabili – concret – dacă fondurile financiare alocate de stat au fost sau nu prejudiciate, s-a cerut ca DSVSA Argeș să ia rapid măsuri pentru întocmirea documentelor prevăzute de lege, care nu au fost întocmite – corect – la timpul lor.

Rețineți, această măsură a fost impusă la data de 20.07.2021.

La auditul din martie 2024, aceiași specialiști – auditori au constatat că la nivelul DSVSA Argeș – sub ”excepționala” conducere a liberalului Sorin Sorescu – nu s-a făcut absolut nimic în acest sens.

Revenim, citând din materialul de control din 2024: ”Nu au fost dispuse, la nivelul conducerii entității, niciun fel de măsuri în vederea remedierii deficiențelor/abaterilor și implementării recomandărilor transmise urmare întocmirii Raportului de audit public intern (final) nr. …../28.07.2021, avizat de președintele ANSVSA …”

Dragi români, vă vine să credeți că pe Sorin Sorescu la durut în c** (cot) de dispozițiile primite de la conducerea ANSVSA și de sarcinile trasate de echipa de audit?

Vă dați seama că de 3 ani de zile există indicii temeinice, rezonabile (că sună bine), că acolo e posibil să se fi cauzat un prejudiciu material la adresa bugetului de stat și NIMENI NU FACE NIMIC.

NIMENI.

Vă dați seama cam ce conexiuni (ca să nu zicem pile, relații) are Sorin Sorescu dacă cei din conducerea ANSVSA și Ministerul Agriculturii îi permit toate aceste încălcări de norme?

Să vă mai spunem că în materialul de control se menționează doar că ăsta n-a făcut nimic – timp de 3 ani de zile – din ceea ce i s-a impus, dar nu se precizează ce e de făcut în viitor?

Nici măcar tradiționala ”dojană verbală” nu a fost aplicată.

Mai lăsați-l, băi, încă câțiva ani … așteptați până să se prescriu eventualele fapte penale.

Rămânem – toți, nu doar noi – cu suspiciunea că acolo s-au făcut niște plăți necuvenite, dar nu e nimeni preocupat – mai ales cei care sunt plătiți pentru asta – să dovedească dacă există sau nu prejudiciu.

Am fost tentați să spunem că România ”este sat fără câini”, citind materialul de control, dar – în realitate – este MULT MAI RĂU.

”Satul fără câini” … sau … ”satul lui Cremene” este un loc fără pază, unde poate intra și ieși oricine și oricând; este un loc în care domnește dezordinea și haosul, dar – în România – plătim mii de ”câini” (instituții de impunere a legii – audit intern al ANSVSA, controlul Ministerului Agriculturii, poliție, DNA etc …) care se pare că doar mănâncă, fără să apere satul (interesele statului, ale cetățenilor).

Păi dacă în sat e același haos și aceeași dezordine – și cu dulăi și fără – de ce mama dracului să mai cheltuim banii cu hrana câinilor?

Să vă mai enervăm și să vă aducem aminte că unii dintre ”câinii” ăștia sunt ”speciali” și vor lua pensii nesimțite (procurori, polițiști, inspectorii CC, ”spioni” care ar trebui să transmită informații organelor de anchetă când se comit astfel de hoții)?

Uitați pentru ce merită ei pensiile alea speciale … pentru haosul și dezordinea de la DSVSA și din întreaga țară.
Iacă așa revenim la întrebarea noastră, dintr-un articol precedent – este egalitate în fața legii pentru toți?

Unora le închizi magazinele, restaurantele (vezi cazul Tavernei Racilor), le blochezi lucrările (vezi cazul Bulevardului Pardon din Câmpulung), îi terfelești pe patroni pe toate canalele media, le bagi firmele în faliment, iar PNL istului de la DSVSA Argeș îi tolerezi toate neregulile, ilegalitățile comise la nivelul instituției de stat conduse de el.

Offff … Doamne!!!

PS

Ori ăștia de la Ministerul Agriculturii și din conducerea ANSVSA sunt pe mână cu Sorin Sorescu ori sunt analfabeți funcționali (persoane care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit).

Noi când citim următoarea frază, din materialul de control – ”nu a fost îndeplinită obligația legală de a acționa corectiv, prompt și responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalității și regularității în efectuarea unor operațiuni sau în realizarea unor activități în mod neeconomic, ineficace sau ineficient”, înțelegem că directorul executiv al DSVSA Argeș a acționat iresponsabil.

Dacă nu a acționat responsabil, înseamnă că e de rău, nu? Probabil că și dumneavoastră – dragi cititori – înțelegeți același lucru.

Doar ăia din Ministerul Agriculturii și din conducerea ANSVSA au înțeles – după 29 de pagini de: ”nu s-a acționat responsabil”, ”nu a fost îndeplinită obligația legală”, ”nu s-a întocmi”, ”document obligatoriu” (lipsă), ”trebuia” (dar nu s-a făcut), ”control financiar preventiv” (neexecutat) etc, etc … – că Sorin Sorescu e manager bun.

Conivență sau prostie? Complicitate cu Sorin Sorescu sau deficit cognitiv?

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 3.7 / 5. Număr de voturi: 6

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *